NOVO

  • portfolio
  • photography
  • blog
  • shop
  • fashion

Cum se făcea mai demult o fotografie

Imaginați-vă cât am bătut eu drumurile dimprejurul Tauțului, am făcut drumeții cu motocicleta cărând tot atelierul meu mobil cu care făceam cipuri la minut.
Astăzi, voi aveți aparate de fotografiat și telefoane mobile cu mulți megapixeli și efecte speciale, ce ușor trebuie să fie pentru voi.

Dar în vremurile trecute să faci o fotografie însemna să ai cunoștințe despre chimie, lumină, întuneric și umbre, deprinderi tehnice și multă răbdare, așa dar fotografia din vremea are o altă poveste.

Pe atunci am lucrat cu plăci grele de sticlă pe care mi le tăiam la dimensiunea potrivită. Camera fotografică de asemenea, grea, dar și voluminoasă. Cel mai mult am lucrat cu plăci de colodiu umed, ceea ce înseamnă că pe lângă camera fotografică și plăcile de sticlă, am cărat în spate și o cameră întunecată completă (cameră obscură), cu toate substanțele chimice, și o cunoaștere aprofundată de chimie.

De fiecare dată când făceam o poză, trebuia să-mi instalez cortul și camera obscură, pregăteam o bucată de sticlă, apoi o expuneam la lumini și umbre și în final developam sticla cât încă era umedă.

Vă descriu cât mai detaliat modul de realizare a imaginilor folosind procedeul de fotografie cu placă de sticlă umedă, pentru realizarea unui negativ cu colodiu.

Primul pas în realizarea unui negativ începe cu o soluție numită colodiu.

Colodiul fotografic este un amestec de bumbac brut (care a fost tratat cu acizi azotic și sulfuric) dizolvat în eter și alcool, amestecate cu puțină iodură și bromură. Poate nu vă spune prea mult această soluție chimică, totuși pe vremea mea îl cumpăram gata preparat și amestecat. Ce trebuie să știți este că această soluție este transparentă foarte lipicioasă.

Turnam colodiul pe o placă de sticlă, apoi înclinam placa în toate părțile până când toată suprafață era acoperită cu soluție.

Apoi turnam excesul de colodiu înapoi în sticlă.

Scufundam placa de sticlă într-o tavă cu nitrat de argint. O altă soluție necesară în acest proces fotografic.

Apoi mă mutam în camera întunecată sau în cortul întunecat.

În timp ce placa era încă umedă, o scufundam într-o soluție care conține nitrat de argint. Azotatul de argint se leagă de iodură și bromură pentru a forma o peliculă cu halogenură de argint, care este sensibilă la lumină.

Apoi ștergeam soluția de azotat de argint de pe spatele plăcii cu o cârpă curată.

 

Lajos Andor fotograf

Am introdus placa de sticlă în aparatul de fotografiat.

În timp ce încă eram în camera întunecată, am introdus placa într-un suport care nu lasă să intre lumina, acest suport a fost construit pentru a se potrivi în aparatul de fotografiat. Am introdus placa de sticlă în aparatul de fotografiat.

Chimia se întâmplă, soluția de nitrat de argint se mai scurgea din suport cât încă era în aparatul de fotografiat.

Suportul care susține placa de sticlă are un paravan pe care îl scoteam, astfel placa de colodiu era expusă la lumina obiectivului aparatului de fotografiat.

Expunerea

Am expus placa de sticlă prin îndepărtarea capacului obiectivului. Acest lucru lasă lumina să intre în burduful aparatului de fotografiat și să cadă peste colodiul sensibil la lumină.

Expunerea plăcii o făceam timp de 20 de secunde până la 5 minute, pentru o fixare mai bună. Timpul de expunere depinde de cât de repede reacționează halogenurile de argint la lumină, de câtă lumină intră prin lentilă și de cantitatea de lumină care cade peste subiectul fotografiat.

Apoi puneam înapoi capacul obiectivului pentru a încheia expunerea.

Puneam înapoi paravanul în suportul care conține placa de sticlă. Apoi scoteam din aparatul de fotografiat suportul și îl duceam înapoi în camera întunecată sau cortul întunecat.

Am scos placa de sticlă din suport.

Țineam placa de sticlă peste o tavă, turnam revelatorul (soluția de developare) peste placa de sticlă. Revelatorul este o soluție de sulfat de fier și acid acetic. Acesta transformă halogenura de argint care au fost expusă la lumină într-un argint metalic.

Clătăream placa de sticlă cu apă pentru a îndepărta revelatorul.

Apoi scoteam placa de sticlă din camera întunecată sau cortul întunecat.

Am aplicat procedeul de fixare.

La acest moment granulele de argint metalic sunt încă pe placa de sticlă, la fel ca și boabele de halogenură de argint care nu au fost expuse de lumină.

Apoi îndepărtam halogenura de argint neexpusă la lumină prin cufundarea plăcii într-o tavă cu tiosulfat de sodiu, acesta acționează ca agent de fixare.

Am spălat și am lăcuit placa de sticlă.

Se spală și se protejează placa pentru ultima dată cu apă pentru a îndepărta agentul de fixare, apoi se lasă la uscat.

Pentru a proteja imaginea negativ, am aplicat un strat de lac pe placa de sticlă. Aplicarea acestui la l-am efectuat în același mod în care am aplicat colodiu pe plac de sticlă.

Mai întâi încălzeam recipientul care conține lacul peste o flacără, apoi încălzeam placa de sticlă peste flacără. Când ambele erau calde, turnam lacul pe partea cu emulsie a plăcii de sticlă, înclinam placa în toate părțile până când a fost complet acoperită, apoi turnam excesul de lac înapoi în recipient.

Abia acum pe placa de sticlă devine vizibilă o imagine negativă. Pe plata de sticlă imagine negativă, există un strat întunecat de argint unde lumina a lovit placa, placa este transparentă acolo unde nu a fost expusă la lumină.

Am imprimat negativul pe hârtie.

Apoi făceam imprimarea pe hârtie cu albuș de ou dintr-un negativ de colodiu. Apoi înmuiam o foaie de hârtie într-o soluție de albuș de ou care conține o clorură. Apoi lăsam hârtia la uscat.

Apoi înmuiam o foaie de hârtie într-o soluție de nitrat de argint. Aceasta produce un strat de clorură de argint pe hârtie. Uscam din nou foaie de hârtie.

Foloseam un cadru de imprimare dreptunghiular, aliniam negativul peste hârtie, apoi le puneam pe ambele în lumina directă a soarelui. Lumina soarelui imprima poza pe hârtia fotografică.

Apoi spălam fotografia în apă, apoi tonificam fotografia cu clorură de aur.

Spălam din nou fotografia.

Apoi fixam fotografia în soluție de tiosulfat de sodiu, apoi spălam din nou fotografia pentru ultima dată.
Uscam din nou fotografia și abia acum cipul e gata.

Ei bine, vă dați seaman că cipul nu e chiar la minut.

Am făcut acest procedeu de foarte multe ori și am făcut multă lume fericită.

This website uses cookies to improve your experience. Cookie Policy
error: Content is protected !!